Cum începe școala în Severin? Autoritățile locale reclamă lipsa unui sprijin din partea Guvernului.

Scris de
Actual Mehedinti
13/09/20 - 04:09

Guvernul României nu a alocat niciun leu și nici nu a distribuit, în școlile din Severin, măști de protecție sau dezinfectanți. Astfel, Executivul a pasat responsabilitatea privind achiziționarea acestor produse, pe umerii administrației locale.

Image

„Din păcate, în toată această perioadă dificilă, nu am primit sprijin din partea autorităților centrale, dar cu toate acestea, am alocat fonduri din bugetul local și am asigurat toate condițiile, pentru ca școlile și grădinițele din Drobeta Turnu-Severin să-și deschidă luni porțile. 35 de unități de învățământ din municipiu au fost dotate cu dispensere, covoare cu dezinfectant, biocid și septol pentru igienizare, termoscanere la intrare și lămpi UV pentru dezinfectarea sălilor de clasă, înainte de cursuri. Anterior, am efectuat acțiuni de igienizare în toate spațiile comune, pentru a asigura un mediu sănătos de educație și pentru a permite reluarea activității educaționale, în condiții de siguranță pentru copii și cadre didactice.”, declară primarul municipiului, Marius Screciu.

Image

Totodată, executivul primăriei îndeamnă părinții la responsabilitate, în această perioadă dificilă.

„Sunt părinte și știu că este un început de an școlar special, marcat de temeri. De aceea, fac un apel și către părinți, să nu își trimită copiii la școală, dacă observă că prezintă semne de gripă sau răceală și să ia legătura cu medicul de familie. Ca și până acum, să fim responsabili cu toții, pentru a trece cu bine de această perioadă, prin solidaritate, unitate și empatie!”, mai spune edilul severinean.

Image