DJ 671A Crăguiești - Ilovăț - Șovarna – Bala, complet modernizat! Implementarea proiectului, promisiune îndeplinită pentru PSD!

Scris de
Actual Mehedinti
25/11/20 - 06:11

S-a realizat recepția lucrărilor de modernizare a DJ 671A,  în lungime de 12 kilometri, între localitățile Crăguiești - Ilovăț - Șovarna - Bala.

Image

„Este încă un proiect al Consiliului Județean Mehedinți care se finalizează anul acesta, cu succes, pentru locuitorii din Șișești, Ilovăț, Șovarna și Bala, care scurtează cu până la 25 de kilometri până la Drobeta Turnu Severin. Pe de altă parte, obiectivul contribuie la dezvoltarea turismului în zona de nord a județului Mehedinți, având în vedere că până la implementarea acestui proiect nu fusese asfaltat niciodată. Este un drum bine realizat. A fost o lucrare amplă în urma căreia platforma carosabilă are o lățime de 6 metri. Podul de la Rudina este o componentă foarte importantă, acesta fiind construit în cadrul proiectului și putem spune că acum este cel mai mare pod aflat pe drumurile județene pe care le avem în administrare. S-au făcut rigole de acostament și rigole carosabile, accese la proprietăți (75), legături cu drumuri laterale (31), parapet de siguranță acolo unde a fost nevoie. Semnalizarea este una foarte bună, astfel că drumul oferă acum, cele mai bune condiții de siguranță.  Este un obiectiv realizat cu succes de echipa PSD Mehedinți, echipa care a pus  oamenii pe primul loc și o va face în continuare, după data de 6 decembrie.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Image
Image

Acesta este unul dintre multele obiective realizate cu succes de echipa PSD Mehedinți. În momentul în care acest proiect a fost atras de autoritățile județene, din echipa Ministerului Dezvoltării (minister responsabil pentru finanțarea obiectivelor din cadrul PNDL II), făcea parte tânărul Alin Chirilă, pe atunci secretar de stat în acest minister, actualmente candidat al Partidului Social-Democrat Mehedinți pentru Camera Deputaților. Cu sprijinul său, au fost atrase sume importante pentru comunitățile locale din județ.

Image

„Iată că, în mai puțin de doi ani de zile, avem acest drum perfect funcțional și care arată bine din punct de vedere al calității lucrărilor. Acesta este rezultatul unei munci în echipă, o echipă care a funcționat atât în Guvernul României (din care am făcut parte ca secretar de stat), cât și în Consiliul Județean Mehedinți. Puterea fiecăruia dintre noi este în echipă, iar noi ne completăm, pentru a veni cu proiecte în beneficiul cetățeanului.”, declară Alin Chirilă, candidat al PSD Mehedinți pentru Camera Deputaților.

Image
Image

„Am mers, împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și candidații PSD la Camera Deputaților, Alin Chirilă și Ionuț Sibinescu, în zona de nord a județului Mehedinți. Pe lângă activitățile de campanie, în care am stat de vorbă cu oamenii și le-am arătat ce vom face după data de 6 decembrie, cu un viitor Guvern PSD, am mers pe DJ 671 A, unde s-au finalizat lucrările de modernizare a tronsonului de peste 12 kilometri, între Crăguiești - Ilovăț - Șovarna - Bala. Este un proiect al Consiliului Județean Mehedinți, implementat cu fonduri europene, la finalizarea căruia mehedințenii din nordul județului beneficiază de un drum de foarte bună calitate, pe care scurtează cu până la 25 kilometri traseul către Drobeta Turnu Severin. PSD are oamenii care, în mod real, au contribuit la dezvoltarea județului Mehedinți, prin prisma funcțiilor pe care le-au deținut în administrație, la nivel județean sau la nivel guvernamental, în Guvernul PSD! Știm ce avem de făcut și vom face în continuare!”, declară, la rândul său, senatorul în funcție și, totodată, candidat al PSD Mehedinți pentru Senatul României, Liviu Mazilu.

Image