Portret

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 2 luni 2 săptămâni

În noaptea de 12-13 iunie, un criminal în serie, eliberat, condiționat, din penitenciar, incendiat o tânără din comuna mehedințeană Dârvari. Cazul a șocat întreaga opinie publică din țară. Cu toții știm că Ion Turnagiu, autorul abominabilei fapte, a fost prins în timp ce încerca să fugă de oamenii legii, însă doar cei, care l-au prins pe criminal, cunosc situația în care acesta a fost găsit: extrem de agitat, cu bagajele făcute și, cel mai probabil, cu gândul de a trece frontiera.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 3 luni 2 săptămâni

În 2016, Dragoș Năstasie obținea primul mandat de consilier municipal, din partea Partidului Național Liberal, la Drobeta Turnu-Severin. La patru ani distanță, în 2020, liberalul își propune să câștige un nou mandat de consilier, fiind unul dintre aleșii municiapli, care s-a remarcat pe parcursul mandatului actual.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 3 luni 3 săptămâni

Astăzi, vi-l prezentăm pe tânărul Costinel Manuel Licsari, un mehedințean în vârstă de 34 ani, care și-a anunțat candidatura, ca independent, pentru mandatul de consilier județean. Mehedințiul nu a avut, în ultimele 3 decenii, niciun consilier județean independent, astfel că tânărul Licsari și-a propus să spargă gheața și să creeze un precedent în administrația mehedințeană.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 5 luni 3 săptămâni

Astăzi, vi-l prezentăm pe Liviu Mirel Petria, agent-șef de poliție în cadrul I.P.J. Mehedinți, care, acum câteva zile, a primit certificatul de apreciere din partea I.G.P.R. pentru faptul că nu a ezitat să sară în ajutorul semenilor și a salvat o viață. Proaspăt venit în rândurile Poliției Române, polițistul de 38 de ani ne povestește cum a luat decizia de a renunța la profesia anterioară.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 8 luni

Gesturile mărunte, dar bine intenționate ne diferențiază în situații dificile. Este exact ceea ce a decis să facă un tânăr severinean, alături de mama sa, pentru comunitate. Cei doi au început să confecționeze cagule medicale, pentru a le dona Spitalului Județean. Este un gest care demonstrează că umanitatea și solidaritatea depășesc orice graniță a nevoii comunității.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 8 luni 1 săptămână

Uniforma de polițist ne face, nu de puține ori, să nu încercăm să ne apropiem de cadrele care își desfășoară activitatea în structurile Poliției. Uneori, prin specificul activității, avem impresia că avem de-a face cu oameni duri. Însă, dacă ajungem să îi cunoaștem pe lucrătorii de poliție, ne dăm seama că, dincolo de uniforma - ce poată părea rigidă – descoperim oameni și caractere puternice.