Primirea pensiei pe card pare să reprezinte, încă, o provocare pentru pensionarul de la sate. În comuna Breznița-Ocol, spre exemplu, mulți bătrâni spun că este mai la îndemână să primească pensia, direct acasă, de la poștaș. Faptul că nu știu să folosească cardul, taxele de retragere a banilor, dar și teama că cineva le-ar putea descoperi datele de pe document: sunt doar câteva din motivele care îi determină pe pensionari să încline către varianta clasică: banii aduși de poștaș.
Vocea publicului
1 Martie a adus, anul acesta, vânzări mult mai scăzute decât în anii precedenți, pentru florării. Comercianții și florarii spun că au vândut mult mai puţin decât în alţi ani. Despre profit nici nu se poate vorbi, căci vânzările au scăzut la jumătate.
Primăvara bate la ușă, iar vestitorul acestui anotimp este mărțișorul. Târgul de mărțișor din Drobeta Turnu-Severin s-a deschis astăzi, pe promenada Crișan.
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Slujba închinată Bobotezei, de anul acesta, s-a desfășurat în condiții de pandemie, când atât enoriașii, cât și preoții a trebuit să țină cont de restricții și recomandări. În Drobeta Turnu-Severin, spre deosebire de anii precedenți, când evenimentul era organizat în port, în 2021, slujba a fost oficiată la Catedrala Sf M Mc Gheorghe".
Municipiul Drobeta Turnu Severin intră de astăzi, 28 decembrie, în scenariul galben de restricţii, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 3/1000 de locuitori.
Crăciunul ne oferă ocazia perfectă de a deveni creativi, pentru a aduce mai multă veselie acasă, sau la birou. Un aranjament floral este alegerea ideală, şi în această perioadă, mai ales dacă alegem unul special creat pentru Crăciun. Realizarea decorului de Crăciun este o provocare în fiecare an. Acesta se schimbă în funcție de culoarea la modă si de tematica folosită. Florăriile pun la dispoziția clienților o gama largă de aranjamente.
Un altfel de 1 Decembrie! La Drobeta Turnu-Severin, a fost organizat un ceremonial militar, fără fastuoasa paradă a cadrelor militare și fără prezența publicului. Singurul moment păstrat a fost acela al depunerii de coroane, însă și acesta s-a derulat în cadru restrâns.
Chiar dacă târgurile de Crăciun au fost interzise în întreaga țară, autoritățile locale din municipiul Drobeta Turnu-Severin vor marca sărbătorile, în formulă restrânsă. Primăria a instalat doi brazi pe promenada Crișan și în apropierea Palatului Culturii Teodor Costescu, dar și instalațiile de iluminat festiv.
Luni, 30 noiembrie, vor avea loc manifestări religioase la Biserica ,,Sfântul Andrei” din municipiul Drobeta Turnu-Severin. Ținând cont de măsurile stabilite în actualul context epidemiologic, evenimentul se va desfășura cu respectarea regulilor privind distanțarea fizică și a măsurilor de protectie sanitară.
![]() |