Poluare pe Cerna! Tone de resturi menajere, în apă!

Scris de
Adriana Draghici
15/06/20 - 02:06
Image

Din cauza ploilor abundente, debitul râului Cerna a crescut, iar apele umflate au adus la Orșova din amonte, de pe maluri, tone de resturi menajere.

Image

”Este regretabil ce se întâmplă. După fiecare ploaie, aceste evenimente se repetă din cauza riveranilor. Am discutat cu colegul meu de la S.G.A Caraș-Severin, instituție în raza de competență în care se află această porțiune, și vom interveni. Însă, soluția nu este să intervenim noi de fiecare dată, pentru că noi nu suntem firmă de salubrizare. Soluția ar trebui ca oamenii să înțeleagă și să fie civilizați.”, declară directorul S.G.A. Mehedinți, Cosmina Neamțu.

Image

”Chiar dacă acest sector de râu nu este în raza de competență a Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți, am solicitat conducerii SGA să vină în zonă și să aducă o formație, care să ajute la curățarea zonei de aceste gunoaie. Am luat legătura și cu domnul prefect al județului Caraș Severin, care a dispus ca SGA Caraș Severin să trimită două formații. Din păcate, ori de câte ori plouă abundent, se întâmplă acest fenomen, apele râului antrenează din amonte toate gunoaiele aruncate de concetățenii noștri mai puțin civilizați”, declară prefectul de Mehedinți, Cristinel Pavel.

Image

Descoperit la fața locului, cel care arunca mizeri în apă, nu recunoaște chiar dacă a fost văzut de organele competente. Conform legii, riscă sancțiuni drastice.

Image

”Ne confruntăm cu această situație de fiecare dată când sunt ploi abundente. Apele Române vor interveni prompt, să degajăm zona. Populația aruncă multe PET-uri. Persoanele fizice și juridice vor fi sancționate, dacă vor fi prinse în flagrant.”, declară Cătălin Tutilescu, comisar-șef Garda de Mediu Mehedinți.

Image