Medic celebru, implicat într-un accident rutier! Doctorul a ajuns la spital.

Scris de
Adriana Draghici
30/07/20 - 11:07
Image

În această seară, s-a produs un accident de circulație, pe strada Crișan (în apropiere de intersecția cu bulevardul Splai) din municipiu. Un tânăr de 29 de ani a traversat neregulamentar, fiind acroșat de o motocicletă condusă de un medic neurochirurg de la Spitalul Județean. Doctorul a încercat pe cât posibil să evite impactul, însă acest lucru a fost, practic, imposibil.

Image

"Cel cu motocicleta a venit de la Dunărea, către pădure, iar băiatul a traversat. Motociclistul a încercat să îl evite, dar nu s-a putut. A dat, apoi, într-o mașină și a lovit și pietonul. Nu a mai putut să îl evite. Cel cu motorul are piciorul rupt, iar băiatul are câteva zgârâieturi. Amândoi sunt la spital.", ne spune un martor al evenimentului.

Image

"S-a produs un accident rutier, în urma căruia au rezultat două victime, care au fost transportate la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs pe fondul traversării neregulamentare a unui pieton, care a fost acroșat de un motociclist. În urma impactului, motocicleta a ricoșat pe sensul opus, unde acroșat trei autoturisme", declară polițistul, din cadrul Biroului Rutier Drobeta Turnu-Severin, Paul Țoca. Oamenii legii au deschis dosar de cercetare penală, în acest caz.

Image

"Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea o motocicletă, a acroșat un pieton care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, după care a intrat în coliziune cu alte două autoturisme parcate și cu un autoturism aflat în mișcare. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a motociclistului și rănirea ușoară a pietonului. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.", transmite biroul de presă al I.P.J. Mehedinți.

Image