De la 1 iulie, se deschid creșele din Severin.

Scris de
Adriana Draghici
17/06/20 - 02:06

De la 1 iulie, se redeschid creșele din Drobeta Turnu Severin, în condiții de siguranță pentru copii și angajați.

Image

„Unitățile vor avea asigurate materiale pentru dezinfectare și igienă, se va asigura triajul copiilor la intrare și vor exista circuite separate pentru respectarea distanțării fizice. Sălile vor fi amenajate pentru un număr redus de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4,5 mp/copil. Distanțarea fizică se va asigura atât în dormitoare, cât și în sălile de mese, cu respectarea unei distanțe minime de 2 m.”, declară primarul severinean Marius Screciu.

Image

Părinții vor putea înscrie copiii, începând de astăzi, printr-o solicitare la Direcția de Asistență Socială, la trei creșe din oraș. cu un număr total de maxim 85 locuri, creșa nr. 3 fiind în reabilitare.

Image

„La acest moment, vor fi deschise creșele nr. 1, 4 și 22. Pentru perioada aceasta, părinții trebuie să solicite înscrierea copiilor la creșă, chiar dacă cei mici erau deja înscriși înainte.”, declară directorul Direcției de Asistență Socială, Monica Moț.