Trei secții ale muzeului s-au deschis pentru vizitatori.

Scris de
Actual Mehedinti
25/09/20 - 06:09

Cea mai importantă instituție de cultură din județ, Muzeul Regiunii Porților de Fier, a fost redată mehedințenilor. Trei secții ale instituției au fost inaugurate: Secția de Științe ale Naturii, cea de Arheologie – Istorie și Planetariul.

Image

„Am avut un sentiment de emoție profundă pentru că ceea ce am reușit  să redăm astăzi vizitatorilor este de-a dreptul spectaculos și completează obiectivele pe care le-am finalizat în anul 2019, când am deschis pentru vizitatori: Parcul Arheologic cu ruinele Castrului Drobeta, termele romane, biserica fortificată, Turnul Belvedere, din curtea Muzeului, și acvariile.  Clădirea Muzeului încununează toate eforturile echipei de la Consiliul Județean și din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, din ultimii ani. Am preluat un proiect blocat, cu multe probleme pe care, nu de puține ori, le-am crezut de nedepășit. Dar cu multă muncă, interes pentru ceea ce înseamnă importanța istoriei și culturii în viața noastră, am reușit să depășim toate obstacolele și să ne bucurăm astăzi de acest obiectiv! Dincolo de proiectul de reabilitare a clădirii, redeschiderea pavilioanelor expoziționale a fost mult așteptată de noi toți și mă bucur că după eforturi financiare importante din partea Consiliului Județean Mehedinți, am reușit să susținem amenajarea secțiilor care găzduiesc expoziții permanente de științe ale naturii și arheologie-istorie, dar și Planetariul și acvariile. Aici se regăsește istoria locurilor noastre, se găsesc aspecte din contemporaneitate și am convingerea că acum, Muzeul Regiunii Porților de Fier concurează cu cele mai importante instituții de cultură din țară, cu rol esențial în educația generațiilor tinere.”, spune președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Image

Vizitatorii sunt așteptați zi de zi, la sediul muzeului. Până la sfârșitul acestei luni, copiii și studenții beneficiază de gratuitate la intrare. Același regim îl vor avea și persoanele cu dizabilități. Totodată, pensioanrii au reducere de 50 la sută la intrare.

Image