Din județ

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 4 zile 3 ore

Până la ora 18.00, localitățile Drobeta-Turnu Severin, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Jiana, Pătulele, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Oprișor, Gruia, Punghina, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Hinova, Burila Mare, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de Câmp, Livezile, Braniștea, Vânjuleț, Vrata, Poroina Mare, Rogova și Corlățel se află sub atenționare meteorologică Cod Galben, ce vizează intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55…65 km/h.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 5 zile 5 ore

Trei tineri din Mehedinți au ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce au furat motorina din rezervorul unui TIR  parcat. 

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 zile 4 ore

Mama unei tinere de 20 de ani, din satul Dănceu, a alertat autoritățile despre faptul că fiica sa ar fi fost victima unui viol. Cel acuzat este un vecin al femeilor, în vârstă de 42 de ani. Însă, în urma analizelor medicale, s-a constatat nu doar faptul că tânăra nu a fost victima unui act de viol, ci și că aceasta este virgină. Cu toate acestea, soția acuzatului a declarat polițiștilor că ar fi surprins momentul în care tânăra era violată de bărbat.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 1 săptămână

Românii sunt cu gândul la mese pline, dar mai ales dornici să scape de agitație. Așa că, în ciuda faptului că nu au fost încă ridicate restricțiile, mulți și-au rezervat, deja, vacanța de Paște. Băile Herculane rămâne o destinație în topul preferințelor. Turiștii au început, însă, să caute, în ultima perioadă, și destinații mai puțin cunoscute, precum Ponoarele, Isverna sau chiar stațiunea Bala. Doi adulți trebuie sa scoată din buzunar, pentru un sejur de 2 nopți, de Paște, în hotelurile de lux din stațiunea Băile Herculane 850 lei.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 1 săptămână 5 zile

Două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un vagon de dormit, amplasat pe o proprietate privată, din orașul Strehaia.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 2 săptămâni 6 zile

Astăzi, rata de incidență a cazurilor de îmbolnăvire, la mia de locuitori, a ajuns, în Bâcleș, la 10,36. Indicele plasează comuna pe primul loc în județ în ceea ce privește incidența cazurilor Covid. Rata de infectare a crescut după ce a fost confirmat un focar la Centrul Medico-Social, acolo unde au fost depistate (în data de 25 martie) 16 cazuri: 2 în rândul personalului centrului și 14 în rândul beneficiarilor de servicii sociale. Toate persoanele confirmate au fost izolate, luându-se, totodată, măsura renunțării la vizitele din partea aparținătorilor.

 

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 3 săptămâni 5 zile

Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat un control pe Clisură, acolo unde zona este în plină dezvoltare, din punct de vedere turistic. Nu puțini sunt cei care aleg să ridice, în zona, o unitate de cazare, însă nu tot timpul, aceste lucrări sunt în legalitate. Așa s-a întâmplat și în cazul lucrărilor începute la o pensiune din Eșelnița.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 3 săptămâni 6 zile

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean anunță o creștere a numărului de infectări Covid în rândul personalului din unitățile de învățământ de pe raza Mehedințiului.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 1 lună

După ce mai multe ţări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca, România a decis să nu retragă vaccinul de pe piață. Astfel, continuă administrarea acestui ser, în toate centrele din România. În Mehedinți, din cele 9 centre amenajate, pe raza județului, în două locații (Cerneți și Orșova), se administrează serul AstraZeneca. Fie că au încredere în acest vaccin, fie că nu au alternativă, sunt mehedințeni care continuă să se vaccineze cu serul fabricat de AstraZeneca.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 1 lună 1 săptămână

Un accident cu victimă a avut loc în această dimineață, pe DN67. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, iar în urma impactului, un minor a fost rănit. La fața locului, s-au deplasat echipaje ale Serviciului Rutier, pentru cercetări.