Campania de vaccinare a intrat, de astăzi, în etapa finală, etapă care a fost deschisă tuturor persoanelor care au împlinit 16 ani și care doresc să se vaccineze. În localitățile cu rata de infectare de peste 4,5 la 1.000 de locuitori, a început vaccinarea propriu-zisă a persoanelor care s-au programat deja. Pentru restul, au fost alcătuite liste de așteptare. Aceste liste au fost deschise succesiv, pe județe (luate în ordine alfabetică), începând cu dimineața zilei de 15 martie 2021, ora 09:00, fiind trei intervale orare pentru deschiderea listelor. Pentru centrele de vaccinare din județul nostru, listele de așteptare au fost deschise în intervalul 11:00-13:00.
Imunitatea începe să se instaleze la 12 zile de la prima doză de vaccin. Înainte de administrarea vaccinului și în cele 12 zile, de la prima doză la rapel, persoanele sunt expuse.
„Este normal ca întâietate să aibă persoanele care vin să facă rapelul. Aceste tipuri de vaccin se fac în două etape, prima etapă nefiind suficientă. Practic, prima doză pregătește organismul, cu o anumită doză de anticorpi și este absolut necesar să se facă a doua doză, pentru a se finaliza ideea vaccinării. A doua doză are un anumit interval la care trebuie efectuată și este bine ca acest timp să nu fie depășit. Chiar dacă sunt înregistrate deficiențe în procesul de vaccinare, este indicat ca cei, care au făcut deja prima doză, să fie vaccinați la timp cu cea de-a doua, pentru a nu-și pierde eficiența prima doză.”, ne spune medicul Radu Iman.
„În județul Mehedinți, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început în data de 04 ianuarie 2021. Până în prezent au fost primite, de la CNCAV – Centrul Regional de Stocare și Distribuție Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr. Ștefan Odobleja Craiova, 25.278 doze de vaccin împotriva COVID-19. Menționăm faptul că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro”, declară purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, Codruța Vochescu.
În ultimele 24 de ore, situația vaccinării împotriva COVID-19 în județul Mehedinți este următoarea:
- număr doze vaccin împotriva COVID-19 administrate în cadrul etapei II (în ultimele 24 de ore, prima administrare) – 493 (centrul de vaccinare Stadionul Municipal - 158, centrul de vaccinare Sala Polivalentă – 125, centrul de vaccinare Vînju Mare – 60, centrul de vaccinare Strehaia – 55, centrul de vaccinare Baia de Aramă – 60, centrul de vaccinare Orșova – 16, centrul de vaccinare Cerneți - 19).
- număr doze vaccin împotriva COVID-19 administrate (în ultimele 24 de ore, a doua administrare) – 180 (centrul de vaccinare Stadionul Municipal - 62, centrul de vaccinare Sala Polivalentă - 45, centrul de vaccinare Vînju Mare – 40, centrul de vaccinare Strehaia – 33).
- număr total de doze vaccin împotriva COVID-19 administrate începând cu data de 04 ianuarie 2021 – 24.166
Nu au fost raportate reacții adverse la vaccinul împotriva COVID-19.