S-au dat drept artiști, pentru a primi indemnizații de Covid, însă au fost săltați de polițiști. Percheziții în Mehedinți și alte două județe!

Scris de
Adriana Draghici
08/04/21 - 11:04

Au păcălit statul, cu acte false, dându-se drept artiști, pentru a obține indemnizații de Covid, însă planul nu a durat mult, căci a fost dat peste cap de oamenii legii. Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 7 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice din județele Dolj, Mehedinți și Teleorman, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.

Image

 "Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, 5 persoane din Craiova, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19. Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19.", transmite I.P.J. Dolj.

Image

 
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 45.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constituite mijloace de probă în cursul procesului penal. De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale.

Image

La activități au participat și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Mehedinți și Teleorman, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Dolj, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj.

Image

Sursa: I.P.J. Dolj