Severinean încătușat de jandarmi, după ce a fost găsit cu un cuțit de 30 cm asupra sa! Bărbatul a fost găsit amenințând mai multe persoane.

Scris de
Adriana Draghici
11/12/20 - 02:12

Portul fără drept de obiecte periculoase și amenințări cu acte de violență sunt faptele constatate de jandarmi în cursul zilei de ieri.

Image

„Aflându-se în misiunea de patrulare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin  jandarmii au sesizat faptul că, pe terasa unui bar din zona unei stații de benzină, un bărbat discuta în mod aprins cu două persoane, amenințându-le cu acte de violență. În momentul în care s-au apropiat, jandarmii au constatat că bărbatul avea în mână un cuțit în lungime de  aproximativ 30 cm, cu care amenința un bărbat și o femeie. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că este vorba de un severinean în vârstă de de 43 de ani, care încerca să rezolve o situație cu niște cunoștințe. După ce a fost imobilizat și deposedat de cuțitul cu care putea să rănească și alte persoane, bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului  Drobeta Turnu Severin. în vederea continuării cercetărilor.", declară purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Mehedinți, lt. col. Claudia Mendea.

Image

Pe numele persoanei în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind faptele săvârșite, acte pe care le-au înaintat instituțiilor abilitate, pentru stabilirea întregii activități  infracționale.