Deputatul Ion Cupă: ”Legea, care prevede indemnizații de 10.000 lei pentru medicii veterinari, trebuie aplicată cât mai repede”

Scris de
Actual Mehedinti
19/11/20 - 07:11

Rolul medicilor veterinari în comunitățile noastre locale este unul foarte important. Responsabilitatea acestor specialiști în privința asigurării securității alimentare a populației, prin asigurarea sănătății animalelor, prin prevenirea și gestionarea bolilor acestora, inclusiv a celor transmisibile  la om, este uriașă, mai ales în contextul pandemiei pe care o traversăm acum, dar și al numeroaselor probleme pe care le ridică pesta porcină africană.

Image

”Am cerut, încă din luna iulie, guvernului să acționeze cât mai rapid pentru ca prevederile legii 236/2019, prin care fiecare medic veterinar de liberă practică urma să beneficieze de o indemnizație de 10.000 de lei pe lună, de la stat, să devină realitate. Cu acești bani, medicii veterinari își pot desfășura activitatea atât de necesară comunităților locale, inclusiv acoperirea   unor cheltuieli, ce nu erau până în prezent decontate, cum ar fi: transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, consilierea proprietarilor de animale, formare profesională sau participare la ședinţe de instruire”, declară deputatul mehedințean Ion Cupă.

Image

PMP sprijină în Parlament medicii veterinari pentru ca toate actele normative care mai sunt de reglementat pentru aplicarea legii 236/2019 să fie adoptate în cel mai scurt timp.

Image

”Solicit Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară si servicii specifice, a Camerei Deputaților, să soluționeze sesizările făcute, ieri, în Plenul Camerei și să respecte termenul de o săptămână pentru repunerea actului normativ care permite aplicarea legii pe Ordinea de zi a Plenului”, afirmă vicepreședintele național al PMP, deputatul Ion Cupă.

Image