Viorel Blăgniceanu, polițistul care l-a prins pe criminalul Turnagiu: „Era agitat; mă așteptam să îl găsesc agățat prin vreun pom”

Scris de
Adriana Draghici
05/09/20 - 05:09

În noaptea de 12-13 iunie, un criminal în serie, eliberat, condiționat, din penitenciar, incendiat o tânără din comuna mehedințeană Dârvari. Cazul a șocat întreaga opinie publică din țară. Cu toții știm că Ion Turnagiu, autorul abominabilei fapte, a fost prins în timp ce încerca să fugă de oamenii legii, însă doar cei, care l-au prins pe criminal, cunosc situația în care acesta a fost găsit: extrem de agitat, cu bagajele făcute și, cel mai probabil, cu gândul de a trece frontiera. Astăzi, vi-l prezentăm pe polițistul care a reușit să îl identifice și prindă pe criminalul Turnagiu, după incendierea tinerei. Este vorba despre agent-șef principal de poliție Viorel Blăgniceanu, cel care ne-a povestit cum s-a derulat misiunea.

Image

„A fost un moment mai delicat. Îmi amitesc că, pe la ora 5 dimineața, m-a sunat șeful Poliției Vânju Mare, să mergem în comuna Dîrvari, întrucât Turnagiu Ion incendiase o minoră. În prealabil, minora îl reclamase pentru un viol, iar el, cu câteva zile în urmă, postase, pe o rețea de socializare, un filmuleț prin care încerca să atragă atenția asupra lui și în care spunea că se va omorî. Chiar eu am fost să discut cu el, după ce a postat înregistrarea. Era în izolare la domiciliu, în acea perioadă. Am discutat cu el. El, find un pușcăriaș notoriu, nu puteai sa discuți cu el decât în anumiți termeni. Dacă încercai să porți un dialog cu termeni elevați cu el, nu reușeai. Îl știam bine. Am ajuns dimineața la Dârvari, șeful ne-a împărțit pe echipe, eu am fost în echipă cu inspectorul Vlădescu, în prezent șeful Secției de Poliție Cujmir, iar eu am mers în zona mea de competență: Salcia. Șeful operațiunii avea, deja, o informație că exista posibilitatea ca Turnagiu să fie prin zonă. Am plecat alături de colegul meu de echipă și am căutat în toate locurile părăsite, izolate, la stânele de oi, acolo unde le-am arătat ciobanilor poza lui Turnagiu. Toți aveau numărul meu de telefon. După vreo două ore de patrulare prin zonă, m-a sunat cineva și mi-a zis că a văzut o persoană, care a trecut râul Drincea și că este posibil să fie Turnagiu. Eram chiar la un kilometru de zona respectivă, am ieșit la intersecția principală, iar omul (care mă anunțase) m-a dirijat prin telefon până în zona fostei stații peco de la limita cu Cetate și mi-a explicat că acolo, pe lângă păpuriș, ar putea fi. L-am văzut (nr: pe Turnagiu), dar nu am mai putut să înaintăm cu mașinile pentru că era drumul rău. Am coborât din mașină împreună cu colegul meu. La câteva sute de metri, l-am văzut, iar după mers, mi-am dat seama că este el. Era și agitat, iar când ne-am apropiat, el a intrat în stuful de acolo. Știind că este periculos (omul fusese condamnat pentru patru omoruri), eu și colegul meu am strigat la el, l-am avertizat că vom folosi arma, iar după un minut, a ieșit. L-am imobilizat, apoi am chemat băieții de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Era agitat. I-am zis că, după postarea de pe Facebook, mă așteptam să îl găsesc agățat prin vreun pom, spânzurat, iar el a zis că el nu se omoară. Era și el ars, pe cap: săriseră stropi de benzină pe el, când a incendiat-o pe fată. Avea, asupra lui, un cuțit, o frânghie (de vreo 30-40 cm, semn că nu voia să se spânzure), apă: avea bagajul făcut. Când l-am găsit noi, venea din zona Dunării. După ce a incendiat- o pe fată, cred că a plecat în zona Dunării, cu gândul să treacă frontiera, dar fiind perioada în care apa era destul de crescută (după mai multe ploi), a văzut că nu are nicio șansă să treacă fluviul și de aceea, s-a întors. Înainte de acest incident, eu am fost de câteva ori la el, îl controlam pentru că era în izolare la domiciliu. În rest, de controlul lui, se ocupau colegii de la postul Dârvari. Când am văzut poze cu fata, cum arată după ce a incendiat-o, am rămas, pur și simplu, oripilat de ceea ce a putut face acest om. Noi știam că este periculos și am plecat în căutarea lui, pentru că asta este treaba nostră, a polițiștilor, dar când am văzut pozele cu fata, m-am îngrozit.”, ne povestește polițistul.

Image

Polițistul Blăgniceanu are 48 de ani și este, în prezent, șeful Postului de Poliție Cujmir, care este arondat Secției de Poliție Salcia.

„În 1994, am terminat școala de poliție și am fost repartizat la Postul de Poliție Gârla Mare. Am stat la Gârla Mare până în 1998, când am fost mutat, ca șef de post, la Postul de Poliție Salcia. Din 1998, până în 2004, am fost șef de post la Postul de Poliție Salcia, iar apoi, am plecat la comuna nou-înființată Vrata, unde am stat până în 2012, când s-au înființat secțiile de poliție. Din 2012, până în prezent, sunt arondat Poliției Salcia. Mi-am dorit să fiu polițist, îmi place ceea ce fac. După anii 90, era foarte greu să îți găsești un loc de muncă. Aveam un unchi -general la București- care îmi povestea tot felul de întâmplări din cariera lui și m-a atras chestiunea asta. Nu am regretat, nicio clipă, că am ales această profesie. Presupune, însă, și sacrificii. Dacă se petrece o faptă mai complicată în zona de competență, ești chemat de acasă la orice oră din zi și din noapte.”

Image

Lucrul cu oamenii din mediul rural este mai dificil, însă, în fiecare zi, polițiștii au parte de o nouă provocare, căreia trebuie să îi răspundă și să îi facă față.

„E foarte greu să lucrezi cu omul, iar în mediul rural, este și mai dificil, pentru că, în principiu, nivelul de educație este mai scăzut. Trebuie să te adaptezi, însă, la condiții. De multe ori, ei nu știu să vorbească politicos, iar tu nu poți reacționa în niciun fel, ci trebuie să te adaptezi discuției din mers. Vin cu fel de fel de probleme, iar de multe ori, vin la noi cu situații și cazuri care nu sunt de competența poliției. Când mă uit la serialul <<Las Fierbinți>>, văd faze cu care vin și la mine oamenii din localitate. Nici nu te aștepți la asemenea lucruri. Acum două luni, am avut o tentativă de omor la Salcia. Un tip a încercat să îl omoare pe fratele lui, iar noi, când ne-am dus să îl reținem, el era mirat. A zis că nu i-a făcut nimic fratelui: doar niște  zgârâieturi, că fratele nu are nimic. La ei, era ceva normal: s-au bătut și apoi ziceau că se împacă.”

Image

Despre personalul subdimensionat, din mediul rural și despre provocările de zi cu zi. Întâmplări desprinse din scenariile de film!

„În mediul rural, activitatea polițiștilor este extrem de dificilă. Avem în competență 12 comune, iar noi suntem, pe schimb, câte două patrule, ziua, iar noaptea: câte o patrulă. Foarte puțin personal, pentru câte evenimente se petrec! Noi ne orientăm în funcție de cazuri : dacă este cazul mai ușor, ne deplasăm doar noi, dacă este mai dificil, solicităm și întăriri de la secțiile apropiate. Noi, fiind zonă de frontieră, ne confruntăm cu foarte multe cazuri de imigrație. Pentru a ajuta la rezolvarea unor astfel de cazuri, trebuie să lucrezi cu cei de la Crimă Organizată (ei nu cunosc zona la fel de bine ca noi), trebuie să petreci nopți nedormite. Îmi amintesc de un grup de imigranți în zonă, iar pentru găsirea lor, am apelat la ajutorul localnicilor. Am sunat toți ciobanii din zonă. Le-am explicat unuia dintre ei că imigranții sunt bruneți, nu vorbesc românește: părea că a înțeles. După vreo jumătate de oră, m-a sunat și m-a întrebat: <<Șeful, dar imigranții ăștia e oameni?>>. La început, îmi era greu cu astfel de situații, dar acum, cunoscându-i, oamenii mă ajută în rezolvarea cazurilor. Am avut un caz de ultraj la Vrata. M-am duc cu colega mea, la fața locului, am folosit spray-ul, iar apoi l-am pierdut din câmpul vizual pe cel în cauză. Când și-a revenit, mi-a dat cu sticla în cap. În orice sat, găsești câțiva oameni certați cu legea (cu școală zero), iar ei sunt cei care crează probleme. Pădure fără uscături nu există!”

Starea de urgență: un moment greu de gestionat în special în mediul rural! Cu toate acestea, cu multă muncă de lămurire, oamenii par să fi înțeles importanța protejării împotriva noului Coronavirus.

„Perioada pandemiei a fost una extrem de dificlă pentru noi, mai ales în vremea stării de urgență. Oamenii stăteau la poartă, iar când auzeau mașina poliției, fugeau în curți. La Salcia, mulți dintre oameni sunt învățați să stea la cârciumă, iar în perioada stării de urgență, mergeau în fața cârciumii, doar să stea, pentru că era închisă, iar când ne vedeau o rupeau la fugă. Până la urmă, s-au  adaptat. Erau și amenzile foarte mari, dar eu nu cred că poți îndrepta un om cu amendă. Mai degrabă, respectă regulile ba de frică, ba de rușine. Cel mai dificil, în aceeași perioadă, a fost cu tinerii, care erau obișnuiți să iasă noaptea. Oricum, atunci, a fost o perioadă foarte liniștită. În zona noastră, pe străzi, se auzeau doar mașinile noastre circulând și mașinile celor de la frontieră. Infracțiuni, nimic! Se adaptaseră: stăteau în casă. Adevărul este că nici nu aveau unde să se ducă: nu erau barurile deschise. Nu scandaluri, nu bătăi, dar acum: din nou, forfotă!”

Image

Despre familie, timp liber și hobby-uri: profesia pare să acapareze aproape tot timpul.

„Sunt căsătorit de 25 de ani, am doi copii: o fată (asistentă medicală în Timișoara) și un băiat, care, anul acesta, a intrat la Facultatea de Drept, la Universitatea de Vest. În ultimii șase ani, nu prea am avut timp pentru familie, pentru că soția a lucrat în Belgia. Mă duceam în fiecare lună în Belgia. Acum, soția a revenit în țară. Și-a găsit un loc de muncă în Cujmir. Îmi plăcea pescuitul, dar în ultimii șase ani, nu prea ma mai avut timp nici pentru asta. Înainte., când timpul îmi permitea, citeam foarte mult: am o întreagă colecție de cărți acasă.”.

Image