Alertă meteo în Oltenia! Se anunță o noapte cu vijelii și căderi de grindină.

Scris de
Actual Mehedinti
25/05/20 - 04:05

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi și vijelii în toată țara, valabilă până miercuri noaptea. Conform meteorologilor, de luni, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Instabilitatea se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Image

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse 30 – 40 l/mp. Meteorologii avertizează că e posibil ca vremea să se mențină instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.

Image