Ce se întâmplă cu nunțile mehedințenilor, planificate după 15 mai? Restaurantele rămân închise.

Scris de
Andreea Popescu
25/04/20 - 02:04

Odată cu expirarea stării de urgență, în data de 15 mai, va fi eliminată o serie de restricții. Românii, implicit, mehedințenii vor putea să se deplaseze liberi în spațiile publice, fără ca actuale restricții de circulație să mai fie aplicate. Această măsură se aplică tuturor cetăţenilor, inclusiv celor de peste 65 de ani. Cu toate acestea, populația va fi obligată să poarte, pe termen nelimitat, măști de protecție, în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. În același timp, oamenii trebuie să știe că, nici după 15 mai, nu vor avea voie să stea în grupuri mai mari de trei persoane (restricție ce se va păstra pe termen nelimitat).

Image

Oficialii din MAI anunță că nunțile mari, cu petreceri, vor fi amânate până la toamnă. Până atunci, pot participa 8 persoane, adică un cerc restrâns. Asta atrage, de la sine, o prăbușire a sectorului economic, ce avea ca specific organizarea unor astfel de evenimente. Până acu, deja multe cupluri au amânat nunțile pentru toamnă și chiar pentru anii viitori.

Image

„Cu părere de rău, nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor. Chiar dacă se relaxează, în 15 mai, condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută. Cred că poate avea loc nunta în condiţii normale, iar partea festivă cu cheful să o lăsăm mai la toamnă, când putem evalua această epidemie. Cred că, în august, va fi o relaxare, cu mai multe persoane, nu cu sute sau mii de persoane, dar va fi o relaxare, în 23 august probabil. Dar depinde de cum reacţionează fiecare român, astfel încât să diminuăm infecţiile cu acest virus”, a spus ministrul facerilor Interne, Marcel Vela, răspunzând, pe Facebook, la întrebările adresate de cetățeni.

Image

Când vorbim de declin economic, nu putem să nu luăm în considerare și celelalte afaceri, care vor rămâne închise, chiar și după date de 15 mai. Singurele afaceri, care se vor redeschide, cu siguranță, după 15 mai, sunt hotelurile. Premierul Ludovic Orban a vorbit despre acest subiect într-o intervenție televizată. Restaurantele și cafenelele vor rămâne închise.

Image

„Când se vor relaxa măsurile, va exista o mişcare mai mare a cetăţenilor, va exista o posibilitate de reluare, cel puţin, a sectorului hotelier. În ceea ce priveşte reluarea activității la restaurante, suntem încă într-o analiză foarte serioasă, pentru că noi, înainte să relaxam anumite măsuri, facem o anchetă epidemiologică”.

Image

Conform portalului TOP Firme, în județul Mehedinți, sunt întregistrați 76 de agenti economici, al căror specific de activitate este declarat ca fiind în domeniul restaurantelor, ceea ce înseamnă 0,40% din totalul agentilor economici din județ. Toate aceste restaurante înseamnă, adunat, 1,53% din cifra de afaceri a județului, având un număr total de 465 angajați, cel puțin înainte de declanșarea stării de urgență.

Image

În ceea ce privește profilul agenților economici care li-au declarat ca specific de activitate, conform codului CAEN, baruri și alte activități de servire a băuturilor, în Mehedinți, erau, înainte de declararea stării de urgență, 82 agenti economici, care reprezentau 0,63% din cifra de afaceri din județ.