Autoritățile vor planta puieți pe o suprafață de aproape 10 hectare, în Severin

Scris de
Andreea Popescu
26/06/20 - 01:06

Cu toții știm că un spațiu verde înseamnă oxigen și aer curat. Tocmai de aceea, administrația locală din Drobeta Turnu-Severin propune un proiect pentru împădurirea zonelor, în care acest demers este posibil.

Image

„Am propus un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind împădurirea unui teren degradat aflat în vecinătatea ogașului din partea de vest a municipiului Drobeta Turnu Severin. Pentru punerea în aplicare a acestui proiect, este nevoie de sprijinul și colaborarea cu Direcția Silvică Mehedinți, instituție care va pune la dispoziție, gratis, toți puieții, de care este nevoie pentru împădurirea zonei respective. Inițiativa presupune încheierea unui parteneriat între Primăria municipiului și Direcția Silvică Mehedinți, în vederea împăduririi unui teren degradat în suprafață de 9,8 ha.”, declară viceprimarul Daniel Cîrjan.

Image

O statistică realizată de Greenpeace estima că România pierde, în fiecare oră, peste 3 hectare de pădure.

Image

„Din păcate, municipiul Drobeta Turnu Severin a pierdut în ultimii 30 de ani foarte mulți copaci maturi care ofereau oxigen severinenilor, în locul lor fiind fie puse betoane ori plantați puieți care necesită zeci de ani pentru a ajunge la maturitate. Mai mult: în de zona de vest a municipiului nostru, unde vom implementa acest proiect, se află cartierul tinerilor care este în plină ascensiune, fiind o zonă unde lipsesc cu desăvârșire copacii și spațiile verzi în general.  Zona vizată este, în mare parte, un ogaș în care se aruncă mizeria de către anumiți cetățeni certați cu bunul simț. O împădurire a malurilor acestui ogaș ar aduce atât beneficiile plantării unor noi copaci, a unei mici păduri, dar și beneficiile de a stabiliza solul.”, mai spune Cîrjan.