Polițiștii, în misiune, pentru a verifica dacă sunt respectate regulile de protecție!

Scris de
Actual Mehedinti
17/10/20 - 12:10

Oamenii legii acționează, zilnic, pentru respectarea măsurilor de protecție, în locurile aglomerate sau intens circulate. Astfel, pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți cu suportul Jandarmeriei, Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și  reprezentanți de la Protecția Consumatorului au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Image
Image

„În ultimele 24 de ore, au fost verificate aproximativ 350 de persoane și peste 40 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.  În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuala. De asemenea, au fost verificate peste 10 de mijloace transport în comun.”, declară purtătorul de cuvânt al I.P.J. Mehedinți, ag-șef adj. Andreea Rădoi.

Image

Polițiștii în uniforme, dar și agenți de poliție în civil le explică cetățenilor importanța purtării măștii și respectarea distanțării fizice.

Image

„Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneți la riscuri. Suntem și vom fi prezenți în toate zonele de pe raza județului. Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, vă protejați pe dumneavoastră și pe cei din jur. Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Suntem la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, transmite IPJ Mehedinți.