Pompieriță aflată în timpul liber, a sărit să stingă un incendiu! Daniela a venit în sprijinul unei familii.

Scris de
Andreea Popescu
Vin, 02/07/2020 - 20:59
Image

Pompierii mehedințeni ne dovedesc că dau dovadă de spirit civic, chiar și atunci când sunt în afara programului, căci a salva vieți nu este o simplă meserie, ci o dăruire.

Image

"Spiritul civic este o calitate pe care o deţine orice cetăţean, însă nu toţi doresc să o etaleze. Prin prisma meseriei, în rândul pompierilor, aceasta devine o trăsătură pregnantă, care se manifestă în acţiunile întreprinse în sprijinul semenilor aflaţi la nevoie. Este şi exemplul colegei noastre, plt. maj. DANIELA SÎRBU, care aflată în timpul liber, nu a rămas indiferentă atunci când a observat că un incendiu a izbucnit la casa vecinilor, mai exact la coșul de evacuare a fumului. Acesta se manifesta violent cu flăcări, de circa doi metri, si degajare mare de fum. În timp ce alerta vecinii, fără a sta pe gânduri, Daniela a urcat pe acoperiş, reuşind să “tempereze” incendiul, alimentându-l cu oţet. Concomitent cu anunţarea evenimentului la 112, soţul acesteia, a mobilizat câţiva vecini reuşind să realizeze un “dispozitiv de stingere”, facilitând intervenţia prin intermediul unor găleţi şi sticle cu apă, date din mână în mână. O felicităm pe colega noastră, care, deşi îşi desfăşoară activitatea pe un post administrativ la sediul ISU Mehedinţi, a dat dovadă de operativitate şi promptitudine, reușind să stingă incendiul și să împiedice extinderea acestuia la întregul acoperiş, dar şi la casele învecinate, poziţionate foarte aproape. Suntem convinşi că implicarea şi spiritul civic sunt calităţi moştenite de la tatăl ei, care a fost la rândul său pompier.", ne transmite purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, plt. maj. Raluca Tîrcă. În fața unui astfel de gest, nu ne rămâne decât să îi acordăm un JOS PĂLĂRIA Danielei.