Se mențin restricțiile, de Paște. Vor fi stabilite ”ore de permisiune de participare la sărbătoare”.

Scris de
Actual Mehedinti
01/04/21 - 05:04

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu a dat detalii concrete cu privire la măsurile care ar putea fi valabile de Paște, însă actualele restricții vor fi menținute. De altfel, se va prelungi și starea de alertă. 

Image

”A fost relativ clar, sperăm cu toții ca noaptea de Înviere să aibă cât mai puține măsuri de protecție. Vă rog, nu le mai spuneți restricții, nu vrea nimeni să impună restricții, sunt măsuri de protecție a oamenilor. Dacă eu respect o măsură, o respect în primul rând ca să mă protejez pe mine și pe ai mei. Nu vrea nimeni să impună niște restricții.”.

Image

După dialogul avut la Palatul Victoria, inclusiv cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat că detaliile  cu privire la desfășurarea slujbelor de Paști, pe care le așteaptă credincioșii ortodocși, vor fi stabilite după 14 aprilie, când ar urma să se prelungească starea de alertă.

Image

”S-a discutat și de perioada Paștelui ortodox, deci 1 mai – 2 mai, care și atunci vor fi stabilite ore de permisiune de participare la sărbătoare și nu vor fi limitări, însă nu va apărea în hotărârea de guvern acest lucru, pentru că actuala Hotărâre de Guvern este valabilă până în data de 14 aprilie, pe când Paștele ortodox este în 1 spre 2 mai și reglementarea va apărea în următoarea Hotărâre de Guvern, de prelungire a Stării de Alertă”, anunța, săptămâna trecută, secretarul de stat Raed Arafat, aflat la Guvern.

sursa foto 1: https://www.g4media.ro/, foto 3: Digi 24