Două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza orașului Strehaia. La locul evenimentul, a fost mobilizat și un echipaj SAJ.
Eveniment
În această dimineață, s-a produs un accident în localitatea Arginești. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Conform primelor informații, șoferița de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Arginești și având alte preocupări, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor, mașina intrând în coliziune cu un pod. Din accident, a rezultat vătămarea corporală a unei persoane de 69 de ani.
Traficul rutier este blocat pe DN 6 la Plugova (județul Caraș-Severin), în urma unui accident în care au fost implicate două autotrenuri. Două persoane au rămas încarcerate în urma impactului. La fața locului, s-au deplasat echipaje ale Ambulanței, pompierii și poliția, pentru cercetări.
O altercație a izbucnit seara trecută între mai mulți tineri, în zona stației de taxi de la Dunărea (bulevardul Revoluției). Un taximetrist a alertat autoritățile, spunând că este agresat. Se pare că motivul scandalului ar fi rivalitatea pentru o femeie. În urma incidentului, doi dintre tineri au ajuns la spital.
Un accident, în care au fost implicate trei mașini, s-a produs astăzi, în Drobeta Turnu Severin.
Explozie urmată de incendiu la o ambarcațiune a Poliției de Frontieră Mehedinți! Trei persoane (politiști de frontieră) au fost transportați la spital, constienți, cu arsuri minore. La fața locului, s-au deplasat pompierii și echipaje ale Ambulanței, care au transportat victimele la spital. Incidentul s-a petrecut în Drobeta Turnu Severin, în timp ce cadrele MAI alimentau cu combustibil ambarcațiunea. Poliția a deschis o anchetă. De altfel, și ITM va deschide o cercetare în acest caz. Se pare că ambarcațiunea era nou primită în flota poliției din Mehedinți.
Un accident de circulație s-a produs, astăzi, la intersecția străzilor Smârdan – Calomfirescu din Drobeta Turnu Severin. Un bărbat a fost lovit pe trecerea de pietoni. Șoferul autoturismului și martorii susțin că nu a avut vizibilitate, întrucât era o mașină parcată chiar în intersecție.
Un severinean de 50 de ani a încercat să își pună capăt zilelor. S-a aruncat de la etajul 4, a aterizat pe copertina unui balcon și a căzut pe sol. Mai mult decât atât: pe sol, se aflau niște bucăți de fier beton, care i-au străpuns picioarele.
Cu puțin timp în urmă, pompierii mehedințeni au fost solicitați sa intervină, pe raza localității Obârșia de Câmp, pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane care s-a electrocutat. La locul intervenției, a fost mobilizat de urgență un echipaj de paramedici din cadrul Stației Vânju Mare cu o ambulantă SMURD. Bărbatul in vârsta de 57 de ani se afla la pescuit și a atins cu undița firele de curent.
Un pensionar orșovean, în vârstă de 75 de ani, a fost găsit decedat în casă. Autoritățile au fost alertate de fiica bărbatului, care nu reușise să îl contacteze de câteva zile. La fața locului, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Orșova, cu un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă. Pompierii au deblocat ușa, au pătruns în interior și au descoperit că pensionarul prezenta rigiditate cadaverică, fiind decedat de trei zile. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat și urmează să fie supus unei necropsii, pentru a se stabili cauza exactă a decesului.