Un incendiu de proporții s-a produs în această seară în satul Cireșu. O întreagă gospodărie a fost mistuită de flăcări după ce proprietarii ar fi lăsat un foc nesupravegheat. Cei doi soți ar fi gătit, după care au plecat din amexa respectivă, iar flăcările au cuprins imobilul. Vecinii sunt cei care i-au alertat pe proprietari despre producerea incendiului.
„Sunt consăteanul acestei familii. Nu știu de la ce a pornit incendiul, dar – după cum vedeți și dumneavoastră – arde rău. Eu am venit să ajut la stins. Au rămas sub cerul liber”, spune un sătean.
Flăcările au cuprins, cu repeziciune, anexa, casa și patru clăi de fân, care au ars ca niște torțe. Vecinii au sărit în sprijinul proprietarilor, pentru stingerea focului.
La fața locului, s-au deplasat pompierii Detașamentului Drobeta, cu două autospeciale cu apă și spumă și un SMURD. În sprijin, a fost solicitată și o autospecială de la Detașamentul Orșova. Proprietara a suferit arsuri la membrele inferioare.
„Am fost solicitați să intervenim la un incendiu izbucnit la o casă de locuit în Cireșu. Ne-am deplasat cu două autospeciale cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Sosiți la locul intervenției, am constatat că incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit, anexă și la clăile de fân. Totodată, am găsit o victimă (soția proprietarului), care a suferit arsuri de gradele 1 și 2 la membrele superioare. S-au înregistrat pagube însemnate. Misiunea este dificilă din cauza suprafeței afectate și a faptului că sunt multe materiale inflamabile.”, declară șeful intervenției, Dan Răducan, din cadrul Detașamentului Drobeta.
Casa de locuit era recent construită. Acum, păgubiții au rămas fără casă în prag de iarnă.