Viceprimar mehedințean, trimis la grădiniță! Primarul l-a pedepsit, pentru a-l ancora în realitate.

Scris de
Actual Mehedinti
03/12/21 - 12:12

Viceprimar trimis la grădiniță! Se întâmplă în municipiul Orșova, din județul Mehedinți, acolo unde viceprimarul localității a fost mutat într-un birou din afara primăriei. Mai exact, oficialul își desfășoară, de aproape o lună, activitatea într-o grădiniță veche, nefuncțională. Totul: pentru a fi „ancorat” în realitate, după cum își motivează primarul decizia.  

Image

Neînțelegerile politice au condus la această situație bizară din localitate. Viceprimarul municipiului (PNL) a fost mutat, prin dispoziție a primarului (Pro România) în această clădire din 1968, care este scoasă din uz. Situația îl nemulțumește pe liberal, care spune că nu are condițiile necesare pentru asta în birou. Despre desfășurarea activității în acest spațiu, cu atât mai puțin s-ar putea vorbi. 

Image

„Aici este o grădiniță veche. Este un miros insuportabil, din cauza pisicilor. În baie, este o mochetă insalubră. În birou, este igrasie pentru tot. Nu știu dacă DSP ar da aviz, pentru a sta cineva aici. Dumnealui m-a trimis aici să îmi îndeplinesc atribuțiile, deși, pentru a face acest lucru, eu trebuie să comunic cu celelalte birouri. Văzând biroul, i-am trimis solicitare să nu mă trimită aici, pentru că spațiul este insalubru. Biroul nu este încălzit, calculatorul nu funcționează. Imprimanta – nici atât! Nici hârtie pentru imprimantă nu am. Dozele de curent sunt desfăcute. E bătaie de joc! Eu, când am venit din concediu, am găsit, în biroul meu din primărie, alt coleg. Din punctul meu, este un demers ilegal și consider că primarul se face de râs prin această mutare. Mai mult: le-a spus angajaților primăriei să nu colaboreze cu mine, pentru a nu-mi duce la îndeplinire atribuțiile. Ușa de la intrarea în grădiniță este închisă, deoarece, la etaj, locuiește o doamnă în vârstă și nu este în regulă, pentru că oamenii pot intra peste dumneaei în locuință.”, povestește BOGDAN FLORIN DUICĂ, viceprimarul Orșovei. 

Image

Mutarea viceprimarului în clădirea grădiniței vine ca o „pedeapsă” din partea edilului municipiului, care spune că mai tânărul său coleg trebuie să fie „mai ancorat” în realitate. 

Image

„Este adevărat că domnul viceprimar nu își mai desfășoară activitatea în primărie și asta: pentru că am constatat că cetățenii vin cu solicitări, iar domnul viceprimar trebuie să fie mai profund ancorat în realitate. Astfel, am dispus ca dumnealui să își desfășoare activitatea într-o locație din afara primăriei. I-am oferit un birou într-o grădiniță, care are condițiile necesare: i-am pus internet, i-am dus calculator, imprimantă, are cablu tv. Are condiții suficient de bune pentru a-și desfășura atribuțiile pe care i le-am delegat. Dacă dumnealui este nemulțumit, este problema dumnealui. Oricum, activitatea dumnealui este una care lasă de dorit. Ori nu cunoaște legea, ori nu vrea să recunoască, însă, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, trebuie să știe că viceprimarul se subordonează primarului. Sunt foarte nemulțumit de activitatea dumnealui.”, declară MARIUS STOICA, primarul Orșovei. 

Printre altele, după mutarea la grădiniță, viceprimarul a primit drept atribuție să se ocupe de problematica câinilor vagabonzi din oraș.

Image