Noaptea de Înviere, prăznuită de mii de mehedințeni, la Catedrala Episcopală!

De praznicul Învierii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, mii de severineni s-au adunat pe platoul Catedralei Episcopale, așteptând să primească Sfânta Lumină de la Păstorul lor de suflete, Preasfințitul Părinte Nicodim.

De la ora 23:00 s-a dat binecuvântarea pentru începutul Canonului Sâmbetei celei Mari, slujbă ce precede Utrenia şi Liturghia Învierii.

La miezul nopţii, Ierarhul Mehedințean a ieșit cu două făclii aprinse cu Lumină adusă de la Ierusalim de o delegaţie de la Centrul Eparhial, rostind cu glas mare chemarea pascală „Veniți de primiți lumină!”. Apoi, fiecare credincios și-a aprins propria candelă sub bătăile clopotelor.

Utrenia Pascală și Sfânta Liturghie au fost săvârșite în Sfânta Catedrală de către Ierarh, având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaş. Răspunsurile au fost date de către grupul psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale. În tot acest timp credincioșii au trecut fiecare cu candela aprinsă, sărutând icoana Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel înviat din morți, luând mai apoi Sfintele Paști.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului se numește Paști, după cuvântul „פסח”, pronunțat „pessach” pentru Paștele evreiesc care înseamnă „trecere”, fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi Dumnezeu a smuls tot neamul omenesc din adâncul iadului, l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogârându-Se în Iad, Mântuitorul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El, și sufletele sfinților din veac „ținute legate în lanțuri”, i-a slobozit și a dăruit tuturor putința de a se mântui. Totodată prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu șu cu îngerii Săi.

Slujba Sfintelor Paști a fost transmisă în direct pe paginile de Facebook ale Catedralei, Episcopiei Severinului și Strehaiei, dar și pe pagina Radioului Lumina al Episcopiei Severinului, post de Radio care a făcut posibilă transmisiunea video live pe internet, dar și pe calea undelor pe frecvența 90,4 FM.

În Duminica Paştilor, în jurul orei 12.00, Preasfințitul Nicodim a săvârșit Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”. În cadrul acestei slujbe, prin citirea Sfintei Evanghelii, Hristos cheamă toate neamurile la Înviere, la împărtăşirea de bunătăţile din Împărăţia lui Dumnezeu.

Această Vecernie specială are ca punct central citirea Evangheliei în 12 limbi. Originea acestei practici trebuie pusă în legătură cu trimiterea Apostolilor la propovăduire în întreaga lume şi, mai ales, cu predica Apostolilor după Cincizecime, atunci când toţi cei prezenţi la Ierusalim, indiferent de neam şi de limbă, au înţeles mesajul ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos. „A doua Înviere” se mai numeşte şi „Învierea mică” şi aminteşte despre arătarea Mântuitorului de după Învierea Sa din morţi, înaintea ucenicilor Săi.

Publicat de Pr. Cosmin-Eftimie Necşoiu;

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!