Focus

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 3 săptămâni

Un tânăr a fost depistat cu o secure asupra lui, de către polițiști. Bărbatul își lovise partenera, după care a plecat nervos, distrugând lunete unei mașini.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 3 săptămâni

Se fac pași importanți pentru modernizarea sistemului sanitar din Mehedinți. Lucrările la Spitalul Județean avansează.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 3 săptămâni

Bărbatul, care a decis să încheie socotelile cu viața, în această dimineață, este profesor de arte plastice, în Drobeta Turnu Severin. Acesta a recurs la gestul extrem pentru că soția ar fi divorțat de el, iar copilul cuplului, în vârstâ de 10 ani, a rămas în grija femeii. Fratele victimei este cel care a alertat autoritățile despre faptul că bărbatul s-a aruncat de la etaj. Inițial, bărbatul a fost transportat la spital cu numeroase politraumatisme, iar câteva ore mai târziu, a decedat. 

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 3 săptămâni

În urma activităților specifice desfășurate, în weekend, de către polițiștii locali din Drobeta Turnu Severin, în parcurile și locurile de joacă din municipiu, au fost constatate și sancționate mai multe fapte contravenționale privind încălcarea normelor locale de conviețuire socială. 

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 4 săptămâni

Un doljean s-a ales cu dosar penal în Mehedinți, după ce a fost depistat conducând, de polițiștii Biroului Rutier, o mașină cu mai multe documente false.

"La data de 06 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat din localitatea Maglavit, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, având inspecția tehnică periodică falsă. Totodată, bărbatul a prezentat o poliță RCA falsă.", transmite biroul de presă al IPJ Mehedinți.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 6 luni 4 săptămâni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, au pus în executare două mandate de percheziție în comuna Bâcleș la două imobile deținute de un bărbat de 64 de ani.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 7 luni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Berzasca, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, au descoperit, în apele fluviului Dunărea, peste 200 m plase de pescuit folosite în perioada de prohibiție. Este vorba despre plasă de pescuit fir textil și mai multe bucăți de vintir, acestea fiind folosite în perioada de prohibiție.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 7 luni

Ziua rromilor, marcată in Mehedinti! Comunitatea de etnie rromă a sarbatorit, oferind publicului spectacole care conțin tradiții preluate de la strămoși. Comunitatea rromă a început evenimentul cu o paradă menită să scoată în evidență frumusețea portului popular.

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 7 luni

Trei șoferi din Mehedinți au fost depistați, astăzi, de către polițiștii Biroului Rutier Drobeta Turnu Severin, conducând autoturisme cu ITP false. Este vorba despre doi bărbați din Izvoru Bârzii, care au fost descoperiți în timp ce conduceau autoturismele pe bulevardul Revoluției, respectiv Carol, în municipiul Drobeta-Turnu Severin și o femeie din Vlădaia, depistată pe Splaiul Mihai Viteazu. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals. 

 

Scris de:: Actual Mehedinti
acum 7 luni 1 săptămână

Consiliul Județean Mehedinți a fost, astăzi, gazda unei delegații de profesori și elevi din patru țări, Martinica (Caraibe), Portugalia, Turcia și Polonia, precum și a elevilor din cadrul Școlii Profesionale Corlățel: cu toții parteneri într-un proiect Erasmus - "Conexiunea dintre sănătate și rutina zilnică". De altfel, școlarii au fost primiți și la Inspectoratul Școlar Județean.