Începând din luna noiembrie a acestui an, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți are un nou purtător de cuvânt, pe funcția de ofițer. Este vorba despre subinspectorul Robert Tudosie, cel, până în luna octombrie, a îndeplinit funcția omologă la nivelul Poliției de Frontieră Caraș-Severin. Tudosie a lucrat, la Frontiera Caraș-Severin, pe linie de secretariat, îndeplinind și funcția de purtător de cuvânt al instituției.
Portret
„Ministerul de Interne este un moșneag în mare suferință, cu mai multe boli adunate în timp și ajuns la neputințele bătrâneții,”, declara, după mulți ani de muncă operativă, după ani de documentare, dar și după multe cărți scrise despre istoria Poliției Române, colonel (r.) Florin Șinca, citat de jurnalul.ro. Este o realitate cruntă, cu care se confruntă sisteme întregi aflate în subordinea MAI.
Astăzi, am stat de vorbă cu șeful Serviciului Rutier Mehedinți, un tânăr care, de aproape un an conduce acest serviciu și care își propune să schimbe, pe cât posibil, obiceiurile dăunătoare ale polițistului și ale structurii pe care o reprezintă. Cătălin Vulcănescu, căci despre el este vorba, are 32 de ani și este cel mai tânăr șef al unui serviciu rutier din țară. În urmă cu câteva zile, în timp ce participam la un eveniment, mi-a atras atenția un aspect pe care nu îl întâlnim prea des într-o structură a poliției.
Astăzi, vi-l prezentăm pe Dragoș Năstasie, liberalul care a reușit să se remarce din funcția de manager al sucursalei Bala a Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă SA și să facă performanță din această postură.
Astăzi, vi-l prezentăm pe cel mai tânăr candidat pentru Parlamentul României, din județul Mehedinți. Alin Chirilă, un tânăr, care a reușit, prin implicare, din postura de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, să pună, decisiv, umărul la ceea ce a însemnat dezvoltare a județului, este candidatul, de pe prima poziție, a Partidului Social-Democrat Mehedinți, pentru Camera Deputaților.
În noaptea de 12-13 iunie, un criminal în serie, eliberat, condiționat, din penitenciar, incendiat o tânără din comuna mehedințeană Dârvari. Cazul a șocat întreaga opinie publică din țară. Cu toții știm că Ion Turnagiu, autorul abominabilei fapte, a fost prins în timp ce încerca să fugă de oamenii legii, însă doar cei, care l-au prins pe criminal, cunosc situația în care acesta a fost găsit: extrem de agitat, cu bagajele făcute și, cel mai probabil, cu gândul de a trece frontiera.
În 2016, Dragoș Năstasie obținea primul mandat de consilier municipal, din partea Partidului Național Liberal, la Drobeta Turnu-Severin. La patru ani distanță, în 2020, liberalul își propune să câștige un nou mandat de consilier, fiind unul dintre aleșii municiapli, care s-a remarcat pe parcursul mandatului actual.
Astăzi, vi-l prezentăm pe tânărul Costinel Manuel Licsari, un mehedințean în vârstă de 34 ani, care și-a anunțat candidatura, ca independent, pentru mandatul de consilier județean. Mehedințiul nu a avut, în ultimele 3 decenii, niciun consilier județean independent, astfel că tânărul Licsari și-a propus să spargă gheața și să creeze un precedent în administrația mehedințeană.
Astăzi, vi-l prezentăm pe Liviu Mirel Petria, agent-șef de poliție în cadrul I.P.J. Mehedinți, care, acum câteva zile, a primit certificatul de apreciere din partea I.G.P.R. pentru faptul că nu a ezitat să sară în ajutorul semenilor și a salvat o viață. Proaspăt venit în rândurile Poliției Române, polițistul de 38 de ani ne povestește cum a luat decizia de a renunța la profesia anterioară.
Gesturile mărunte, dar bine intenționate ne diferențiază în situații dificile. Este exact ceea ce a decis să facă un tânăr severinean, alături de mama sa, pentru comunitate. Cei doi au început să confecționeze cagule medicale, pentru a le dona Spitalului Județean. Este un gest care demonstrează că umanitatea și solidaritatea depășesc orice graniță a nevoii comunității.