Un poliţist mehedințean a fost medaliat cu argint la Campionatul European de Culturism și Fitness, derulat în Santa Susanna, Spania, în perioada 5- 9 mai a.c.
Sport
Municipiul Drobeta - Turnu Severin va găzdui, începând de mâine, o competiție sportivă de talie națională. Este vorba despre Cupa României de Box Masculin pentru Cadeți 2022, eveniment ce se va derula în perioada 13 – 16 aprilie (ora 15.00). Finala va avea loc în data de 17 aprilie, începând cu 11.00.
Antrenorul român (originar din Drobeta Turnu-Severin) Valeriu Tiţa (55 ani) a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a Siriei, care este angajată în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal.
Sunt vești bune pentru iubitorii de sport, dar mai ales pentru microbiștii din orașul de la Dunăre. Primăria Drobeta Turnu-Severin anunță că intenționează să reia activitatea pe stadionul municipal. Deja, autoritățile locale au demarat o acțiune, pentru înființarea unui club de fotbal, însă acesta este un proces de lungă durată și care necesită sume ridicate în ceea ce privește finanțarea.
În prag de sărbători, suntem îndemnați să fim mai buni. Pe aceeași premisă a mers și antrenorul mehedințean de fotbal, Flavius Stoican, care a mers la Centrul de Transfuzii, pentru a dona sânge. Totul: pentru că, donând, pot fi salvate vieți.
În această dimineașă, vestea unui accident mortal, în care a fost implicată o biciclistă, a șocat comunitatea din Mehedinț. Cea, care și-a pierdut viața, este ciclista Cristina Berna. Aceasta se antrena pentru o competiție, ce avea să se desfășoare peste hotare. Sportiva pedala singură.
Sportivii de performanță trec, în această perioadă, prin momente grele, care le pun la încercare motivaţia de a rămâne în formă.
Ca urmare a măsurilor hotărâte de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, perioada de suspendare a activităților sportive și a celor cu publicul din cadrul clubului se prelungește.