S-a schimbat conducerea I.P.J. Mehedinți. Un chestor de poliție preia atribuții de inspector-șef

Scris de
Adriana Draghici
06/09/21 - 10:09

Exclusiv

Ștefan Bibu, cel care, în ultimele luni, a asigurat conducerea I.P.J. Mehedinți (prin desemnare) a fost înlăturat de la comanda instituției. În locul său, a fost numit chestorul de poliție Vasile Oprișan.

Image

Oprișan fusese trimis pe postul de consilier la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), după ce, anterior, a fost șeful I.P.J. Bacău și înlăturat djn funcție, în urma evenimentelir tragice de la Onești, când două persoane au fost sechestrate și ucise. Chestorul are 59 de ani și a fost numit la comanda I.P.J. Mehedinți, pe o perioadă de 2 luni. Inspectoratul de Politie Bacău s-a aflat, din anul 2009, sub comanda inspectorului Vasile Oprișan. Înainte de a fi șeful instituției, acesta a fost adjunctul inspectorului general (2003-2009), timp în care s-a ocupat de coordonarea activităților instituției pe domeniile ordine publică, rutier, analiza și prevenirea criminalității, intervenții rapide. De altfel, în perioada 1998-2003, Vasile Oprișan a fost șef al Serviciului Arme din cadrul instituției, după ce, timp de câteva luni, a fost ofițer de execuție. (Sursa: Ziare.com).