Deși pare incredibil, o un spital public, care are în cont 5.581.000 lei, ar putea pune lacătul pe ușă. Acest lucru se întâmplă la Spitalul Municipal Orșova, unitate care, deși are sume de bani în conturi, nu îi poate folosi, astfel că, de la 1 octombrie, se va afla în situația în care ar putea sista mai multe servicii, pentru că nu mai poate plăti datoriile. Accesul la bani este blocat, astfel că datoriile s-au acumulat, iar, acum, prestatorii de servicii au trimis numeroase adrese către unitatea sanitară prin care anunță că vor întrerupe furnizarea respectivelor servicii. De altfel, Spitalul Municipal Orșova deține aparate medicale noi, în valoare de 400 de mii de euro (investiție făcută din bani europeni), care nu pot fi puse în funcțiune.
„Vă comunicăm că începând cu data de 01.10.2023 și respectiv 15.10.2023 se vor întrerupe următoarele servicii medicale și nemedicale din cadrul Spitalului Municipal Orșova după cum urmează:
• Înregistrarea și prelucrarea datelor pacienților în cadrul cabinetelor de ambulatoriu, a pacienților care necesită spitalizare de zi sau spitalizare continuă, nu se va mai putea efectua deoarece lipsa plății acestor servicii către firma prestatoare încetează;
• Lipsa sistemului informatic generează încetarea activității inclusiv a Compartimentului de Primire - Urgențe, ceea ce determină închiderea în integralitate a Spitalului Municipal Orșova;
• Lipsa plății furnizorilor care asigură mentenanță aparaturii medicale, aflată în dotarea spitalului, determină încetarea activității prestării de servicii medicale;
• Intrarea în executare silită privind furnizorii de energie electrică generează costuri, care nu justifică acest fapt, deoarece Spitalul Municipal Orșova are bani în cont, dar dumneavoastră, ca membri ai Consiliului de Administrație, intenționat favorizați acest prejudiciu care, în final, va duce la sistarea furnizării de energie electrică la Spitalul Municipal Orșova;
• Lipsa plății furnizorului care asigură ridicarea deșeurilor medicale ne pune în aceeași situație de neimaginat, adică sistarea întregii activități a Spitalului Municipal Orșova.
De asemenea, vă rugăm să suplimentați bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 la capitolul de sponsorizări, deoarece, în data de 30.06.2023, ne-a fost virată in cont suma de 500.000 lei de la Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA, conform Contractului de Sponsorizare nr. 41413/24.05,2023. Potrivit legii Finanțelor Publice și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli, sponsorizările se constituie în buget doar la data încasării efective în contul de sponsorizare. Având în vedere Contractul de Sponsorizare nr. 41413/24.05.2023 încheiat între Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA și Spitalul Municipal Orșova, suma de 500.000 lei este destinată pentru proiectul Reabilitare spații, Instalare, Manipulare, Punere in funcțiune al aparatului IRM (RMN). Neinstalarea acestui aparat IRM (RMN) ne-a adus prejudicii majore privind veniturile spitalului, deoarece, dacă serviciile medicale erau contractate cu CJAS Mehedinți, acestea aduceau venituri pe care noi le estimăm la aproximativ 100.000 lei pe lună.”, transmit reprezentanții spitalului către consiliul de administrație al unității sanitare.
Ședința Consiliului de Administrație a spitalului era programată pentru data de 27 septembrie, însă a fost, din nou, boicotată. O nouă convocare a fost stabilită pentru începutul săptămânii viitoare.